Fundaşul stânga Evra, înlocuit, cu 10 minute înainte de finalul meciului de campionat, disputat sâmbătă, pe terenul echipei Middlesbrough (scor 2-0 pentru oaspeţi), nu a participat la şedinţa de pregătire de luni, „din precauţie”, a explicat Ferguson.
„Rio se simte bine. Este important că îl avem la dispoziţie. Când cineva scuipă sânge, te îngrijorezi. Însă din fericire şi-a revenit”, a declarat Ferguson.
Meciul Arsenal – Manchester United, din manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, se dispută, marţi, de la ora 21.45 şi va fi transmis în direct de Pro TV. În tur, Manchester United a câştigat cu scorul de 1-0.