- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bivolaru: O calificare a României la Euro 2012 în urma excluderii Bosniei n-ar fi onorabilă
Observatorul UEFA şi FIFA Cristian Bivolaru a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că o calificare a echipei naţionale a României la Euro-2012 în urma unei posibile excluderi a selecţionatei Bosniei-Herţegovina din preliminarii nu ar fi onorabilă.
El a adăugat că, din ce observă, e mai important ca naţionala să se califice decât modul în care o va face. "O calificare în urma unei excluderi a Bosniei nu ar fi onorabilă şi nici morală. Dar din câte observ, pe noi ne interesează mai mult să ajungem acolo, decât cum ajungem acolo", a spus fostul director de relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal.
Cristian Bivolaru se aştepta ca Adunarea Generală a Federaţiei de Fotbal din Bosnia-Herţegovina să respingă modificarea statutului conform cerinţelor UEFA şi FIFA. Cu toate acestea, el susţine că excluderea tuturor echipelor reprezentând Bosnia-Herţegovina din competiţiile internaţionale va fi o decizie greu de luat. "Eu mă aşteptam ca ei să respingă modificarea statului. Dar sigur că nu e de joacă cu UEFA şi FIFA. Cred ca se va merge până la suspendarea federaţiei, aşa cum s-a menţionat. Numai că suspendarea federaţiei nu aduce automat excluderea tuturor echipelor lor din competiţiile internaţionale. E greu de crezut că se va ajunge la excluderea tuturor echipelor Bosniei. Dar, asta este o decizie care se va lua la nivelul conducerilor FIFA şi UEFA", a adăugat Bivolaru.
Membrii Federaţiei de Fotbal din Bosnia-Herţegovina, întruniţi marţi, nu au adoptat schimbarea statului care prevede că forul are trei preşedinţi, stabiliţi pe criterii etnice, aşa cum au cerut FIFA şi UEFA, şi riscă sancţiuni din partea celor două organisme fotbalistice internaţionale, informează www.dnevniavaz.ba.
La vot, 28 de reprezentanţi nu au dorit schimbarea statutului, 22 au fost pentru, iar trei s-au abţinut. Acum federaţia din Bosnia-Herţegovina aşteaptă reacţia forurilor internaţionale la această situaţie.
Bosnia-Herţegovina face parte din grupa a IV-a a preliminariilor Euro-2012, alături de România. Sâmbătă, echipa tricoloră a pierdut, scor 1-2, partida de la Zenica, disputată împotriva reprezentativei bosniace, care a devenit favorită la ocuparea celui de-la doilea loc al grupei, ce permite menţinerea în lupta pentru calificare.
Comitetul Executiv al UEFA, întrunit la 20 martie, la Paris, a reconfirmat decizia de a suspenda automat, de la 1 aprilie, Federaţia de Fotbal din Bosnia-Herţegovina, dacă schimbările cerute privind statutul nu sunt efectuate până la acea dată. Decizia UEFA a venit ca urmare a sistemului de conducere al Federaţiei de Fotbal din Bosnia şi Herţegovina, cu trei preşedinţi, un bosniac, un sârb şi un croat. În cazul în care suspendarea va intra în vigoare, echipele din această ţară riscă excluderea din toate competiţiile internaţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO