Blatter: Stadionul din Sao Paulo va fi gata pentru Cupa Mondială, la jumătatea lunii aprilie

Publicat: 05 12. 2013, 19:53
Actualizat: 05 04. 2020, 04:37

„Avem informaţii conform cărora stadionul din Sao Paulo va fi gata la jumătatea lunii aprilie. Va fi arena pe care se va disputa meciul de deschidere. Este o chestiune de încredere, nu există un plan B”, a spus Blatter.

La 27 noiembrie, o structură metalică în faza de montare a căzut la stadionul din Sao Paulo şi a antrenat în cădere şi o macara, accidentul fiind soldat cu două decese. O parte de tribună a fost distrusă, la fel şi un ecran uriaş.

Costurile de construcţie pentru nou stadion, ce va aparţine clubului Corinthians, sunt estimate la aproape 300 de milioane de euro.

Iniţial, FIFA a cerut ca lucrările la stadioanele ce vor găzdui Cupa Mondială să fie finalizate până la 31 decembrie, însă termenul a fost modificat pentru unele arene. Astfel, patru stadioane (Natal, Porto Alegre, Manaus, Cuiaba) vor fi inaugurate în ianuarie, iar arena din Curitiba va fi gata la sfârşitul lunii februarie.