Prima pagină » Sport » Boxul amator nu provoacă boli cerebrale

Boxul amator nu provoacă boli cerebrale

Practicarea boxului la nivel amator nu provoacă în mod special boli cerebrale cronice, arată un studiu publicat de revista ştiinţifică British Medical Journal, citată de AFP.
Boxul amator nu provoacă boli cerebrale
05 oct. 2007, 13:36, Sport

Articolul se bazează de fapt pe 36 de studii care au urmărit riscul de maladii cerebrale cronice la pugiliştii amatori. Dintre aceste studii, numai 17 au avut la dispoziţie cele mai bune tehnologii şi metodologii pentru a măsura riscul. În final, numai patru studii din cele 17 au arătat un risc de afecţiuni cerebrale şi numai la un număr mic de pugilişti amatori.

"Nu există dovezi tangibile care să permită asocierea bolilor cerebrale cronice cu practicarea boxului amator", a explicat echipa de cercetători, condusă de Mike Loosemore, de la Institutul medical olimpic al spitalului din Northwick Park (nord-vestul Londrei).

Măsurile de securitate în boxul amator s-au ameliorat progresiv în ultimii 23 de ani, a mai menţionat echipa de cercetători.

Astfel, începând cu Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, purtarea căştilor de către pugilişti a devenit obligatorie, iar din 2002, personal medical auxiliar trebuie să fie prezent la marginea ringului, gata să intervină în cazul în care medicul nu este pregătit sau echipat pentru reanimare.