Prima pagină » Sport » Douăzeci şi şapte de persoane arestate la Basel

Douăzeci şi şapte de persoane arestate la Basel

Poliţia din Basel a anunţat, joi, într-un comunicat, că nu au existat incidente semnificative cu ocazia semifinalei câştigate de Germania, cu scorul de 3-2, în faţa Turciei, şi a precizat că forţele de ordine au arestat 27 de persoane.
Douăzeci şi şapte de persoane arestate la Basel
26 iun. 2008, 12:38, Sport

Cele 27 de persoane au fost reţinute de poliţie în special pentru implicarea în altercaţii.

"Seara a fost calmă, nu au fost probleme şi suporterii au fost foarte corecţi", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Aproximativ 110.000 de persoane, dintre care 30 la sută erau fani turci, s-au adunat, miercuri seară, în centrul oraşului Basel pentru a urmări ultimul meci de la Euro disputat în Elveţia.

Consumul excesiv de alcool şi căldura mare au făcut ca 291 de persoane să necesite îngrijiri, dintre acestea 11 fiind spitalizate.

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal, după ce a învins, miercuri seară, la Basel, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Turciei, în semifinalele competiţiei.