Kadhafi acuză FIFA de corupţie

Publicat: 13 06. 2010, 15:55
Actualizat: 07 11. 2012, 10:46

„Anunţăm condamnarea noastră totală a mafiei mondiale şi această organizaţie coruptă. Politica coruptă urmată de această organizaţie coruptă trebuie combătută şi o vom face în mod regulat”, a declarat colonelul Kadhafi, într-un discurs cu ocazia aniversării a 40 de ani de la evacuarea trupelor americane din Libia, la 11 iunie 1970.

Iniţial programată pentru vineri, comemorarea acestei aniversări a fost amânată pentru sâmbătă, deoarece era în aceeaşi zi cu deschiderea Cupei Mondială din Africa de Sud. Libia şi-a depus candidatura pentru organizarea acestei competiţii, care în cele din urmă i-a fost încredinţată Africii de Sud.

De asemenea, el a acuzat FIFA de „trafic de fiinţe umane şi de reînvierea sclaviei” prin „cumpărarea de jucători din ţările mai sărace pentru a le pune în centre (centre de formare) în ţările bogate, în scopul vânzării lor ulterioare”: „Prin miliardele câştigate de pe traficul de fiinţe umane, FIFA trebuie să ajute ţările sărace să găzduiască Cupa Mondială”.

Liderul libian a apărat deja, în luna mai, dreptul „ţărilor mici” de a organiza Cupa Mondială de fotbal, indiferent de capacitatea lor financiară.