„Nu plec nici de-al dracu’ de la ligă, să fie clar, pentru că sunt nevinovat. Am făcut lucruri frumoase şi bune şi nu plec pentru că vor unii ziarişti, cei care au scris câteva articole mincinoase fără să citească o dată statutul sau regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Şi atunci de ce să-mi fie teamă şi frică? Numai că am şi eu orgoliul meu. Nu pot fi călcat în picioare, nu pot fi lovit, ca să vă fac vouă jocurile. Sunt şi eu om.
Nu există aşa ceva. Liga Profesionistă de Fotbal sau Mitică Dragomir nu poate licenţia. Comisiile de licenţiere sunt independente, reţineţi ce v-am spus. Aaa, că în comitetul federal am o opinie, asta e altceva. În cazul licenţierii Timişoarei am avut o opinie iar ceilalţi au avut altă opinie. Care e problema, nu mai avem voie nici la opinii în ţara asta?„, a declarat Dragomir la Sport.ro.
Şeful secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Lucian Papici, susţine într-un proces-verbal ataşat dosarului „Avram-Ţerbea”, publicat marţi de www.prosport.ro, că există indicii de dare şi luare de mită de către preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu.
Conform documentului întocmit în luna iunie a acestui an, Dragomir a solicitat sume de bani lui Iancu pentru a-l ajuta să obţină licenţa pentru clubul FC Timişoara.