Turul Ciclist al Sibiului, organizat în premieră. Vezi când şi ce echipe participă
„Turul se va desfăşura în cinci etape, care totalizează 480 de kilometri, şi a fost gândit să se desfăşoare pe trasee care combină segmente de teren plat cu spectaculoase segmente montane şi finişuri în căţărare. Etapele au următoarele caracteristici: o etapă de contratimp pe echipe, o etapă dedicată sprinterilor, două etape de munte cu sosiri în căţărare, una la peste 2.000 de metri, un contratimp individual de patru kilometri în centrul istoric al Sibiului, nouă vârfuri de categorie A, B, C şi Specială şi opt sprinturi intermediare”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Turul Ciclist al Sibiului include cea mai înaltă etapă din România (etapa 5 – sosire la Bâlea Lac, 2.035 metri altitudine) şi o etapă care trece prin centrul geografic al României.
„Turul Ciclist al Sibiului a atras atenţia prin diversitatea etapelor şi a reliefului, prin gradul de dificultate şi prin premiile puse în joc (26.000 de euro şi 212 puncte UCI)”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, până în prezent au confirmat prezenţa echipe din Luxemburg, Italia, Bulgaria, Franţa, Grecia, Belgia, Ucraina, Serbia, România, Ungaria, Polonia, Germania şi Turcia.
Turul Ciclist al Sibiului 2011 este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, cu sprijinul Primăriei Sibiu şi al Consiliului Judeţean Sibiu.