Boca: Am renunţat la Alin Coţan

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, duminică, că antrenorul Petre Grigoraş a renunţat la mijlocaşul Alin Coţan, fotbalist venit în probe de la echipa Petrolul Ploieşti.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Boca: Am renunţat la Alin Coţan

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca (Imagine: Mediafax Foto)

"După o discuţie avută cu antrenorul Petre Grigoraş, am decis să renunţăm la achiziţionarea mijlocaşului Alin Coţan, de la Petrolul Ploieşti. Jucătorul a fost testat în meciurile amicale din cadrul turneului din Austria, dar nu a corespuns cerinţelor domnului Grigoraş", a spus Boca.

Oficialul ieşean a mai afirmat că Poli va încerca să achiziţioneze un alt jucător de la Petrolul, pe Ionuţ Costache. "Suntem în negocieri cu Petrolul pentru transferul fundaşului Ionuţ Costache şi sperăm să ne înţelegem, astfel încât în perioada următoare jucătorul să semneze cu noi. De asemenea, suntem în discuţii avansate şi în ceea ce priveşte achiziţionarea jucătorilor George Bârlădeanu, Vlad Bujor, Bogdan Străuţ, Adrian Poparadu şi Florin Sandu", a punctat Boca.

Preşedintele lui Poli a adăugat că fundaşul central Lucian Munteanu va fi căpitanul echipei în sezonul viitor: "Lucian Munteanu a mai fost căpitan şi în unele meciuri din sezonul trecut. Este un tip modest, echilibrat, a cărui prezenţă pe teren dă siguranţă echipei. Toată lumea a fost de acord că el merită să poarte banderola în campionatul viitor".

Căpitan al Poli Iaşi în stagiunea trecută a fost Bogdan Onuţ, fotbalist la care s-a renunţat în această vară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici