Boca: Am renunţat la Andre Nunes, deoarece nu era pregătit fizic

Preşedintele clubului Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea moldavă a renunţat la atacantul Andre Nunes, care s-a aflat în probe, deoarece acesta, deşi era un atacant bun, nu era pregătit din punct de vedere fizic.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Boca: Am renunţat la Andre Nunes, deoarece nu era pregătit fizic

Boca: Am renunţat la Andre Nunes, deoarece nu era pregătit fizic (Imagine: Mediafax Foto)

"Andre Nunes este un atacant bun, care are calităţi, dar care nu este pus la punct cu pregătirea fizică. Ar fi trebuit să tragă vreo lună pentru a se pune la punct şi noi nu avem timp să-l aşteptăm. Avem nevoie urgentă de un atacant, aşa că am renunţat la Nunes", a spus Boca.

Oficialul ieşean a afirmat că Ibraima Fali Balde rămâne în continare în probe la Poli Iaşi.

"Ibraima Balde, care a ajuns de sâmbătă în Iaşi, este un atacant din Guineea Bissau, şi rămâne în continuare în probe, până ce Petre Grigoraş va lua o decizie în privinţa sa", a adăugat Boca.

Atacantul din Guineea Bissau va fi folosit marţi, într-un meci amical, disputat de Poli Iaşi în compania echipei a doua a clubului din dealul Copoului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici