Boca: Cu Pandurii, va fi un meci pe viaţă şi pe moarte

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, vineri, că meciul în compania formaţiei Pandurii, din deplasare, contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I, va fi o partidă "pe viaţă şi pe moarte", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1 afișare

"Ne aşteaptă un meci dificil sâmbătă, dar eu cred că, dacă jucătorii noştri vor repeta evoluţia din repriza a doua a meciului cu FC Argeş, ne vom întoarce cu un rezultat pozitiv de la Târgu Jiu. Va fi un joc pe viaţă şi pe moarte. Însă aşa vor fi de acum toate meciurile pentru noi, deoarece avem nevoie de puncte. Chiar le-am şi spus jucătorilor că doar fracturile mai sunt considerate accidentări. Ei trebuie să înţeleagă că trebuie să dea totul pe teren în acest final de campionat. Sper ca toţi băieţii să dea dovadă de devotament şi în continuare, pentru că numai aşa ne putem atinge obiectivul propus", a spus Sorin Boca.

Oficialul ieşean a mai precizat că nu îl interesează faptul că gorjenii au menajat mai mulţi jucători în partida disputată la Vaslui. "Am văzut şi eu că la meciul de etapa trecută, de la Vaslui, cei de la Pandurii s-au prezentat fără mai mulţi titulari şi fără antrenorul Sorin Cârţu. Dar asta e problema lor. Dacă aşa înţeleg ei să trateze anumite echipe, nu ne interesează pe noi. E clar că acum au un avantaj legat de prospeţime, însă eu cred în şansa noastră şi sunt convins că putem obţine un rezultat bun sâmbătă", a mai spus Boca.

Poli Iaşi întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19.00, în deplasare, formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici