Boca: Jucătorii nu mai pot fi duşi cu zăhărelul

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, miercuri, că nu-i mai poate amâna pe jucători cu plata datoriilor şi că trebuie rezolvată problema financiară în cel mai scurt timp.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Boca: Jucătorii nu mai pot fi duşi cu zăhărelul

Boca: Jucătorii nu mai pot fi duşi cu zăhărelul (Imagine: Mediafax Foto)

"În ultimul timp am avut parte numai de promisiuni. S-au dat ceva bani dar nu suficienţi pentru a plăti toate datoriile către jucători. Echipa a jucat bine în ultimele meciuri şi am obţinut câteva rezultate bune. Jucătorii nu mai pot fi duşi cu zăhărelul. Unii vin şi ne întreabă şi de două ori pe zi dacă le mai putem da ceva. Nu mai putem continua aşa, avem nevoie urgent de bani pentru lichidarea măcar a unei părţi din restanţele acumulate", a spus Sorin Boca.

Mijlocaşul echipei Poli Iaşi, Leonard Naidin, a făcut un apel către acţionarii clubului pentru a li se plăti restanţele financiare datorate de aceştia în urma meciurilor câştigate. "Acţionarii ar trebui să înţeleagă că noi suntem fotbalişti şi din asta trăim. Dacă obţinem victorii şi luăm puncte, ar trebui să luăm şi bani pentru că noi din asta trăim. Nu avem alte servicii. Sper că situaţia financiară a clubului nostru să se reglementeze cât mai repede, pentru a ne putea lua şi noi banii şi să ne gândim doar la meciurile care urmează", a spus Naidin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici