Prima pagină » Sport » CFR Cluj merge mai departe. Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat în play-off-ul UEFA Conference League

CFR Cluj merge mai departe. Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat în play-off-ul UEFA Conference League

Campioana României, CFR Cluj, s-a calificat joi seara în play-off-ul UEFA Conference League, după ce a trecut în dublă manşă de bieloruşii de la Shaktior Soligorsk. După 0-0 în manşa tur, ardelenii s-au impus la limită în returul din Gruia.
CFR Cluj merge mai departe. Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat în play-off-ul UEFA Conference League
Rafael Hekman
11 aug. 2022, 22:04, Sport

Deac a dat tonul la ocazii de poartă, în minutul 11, urmat de Petrila, în minutul 28, când acesta a şutat puţin pe lângă poartă.

Jefte a deschis scorul, în minutul 37, după o fază construită de Petrila şi Debeljuh, ultimul pasând din cădere, în careu, spaniolul marcând cu poarta goală.

Oaspeţii au replicat şi şi-au creat două ocazii, una pe finalul primei reprize, cu o lovitură de cap trimisă peste poartă, şi încă una în minutul 47, când şutul lui Krymi a fost respins cu dificultate de Scuffet.

Ardelenii au încercat să menţină posesia în repriza secundă şi s-au apropiat sporadic de poartă, bifând încă două ocazii prin Petrila şi Jefte.

Soligorsk a dat emoţii suporterilor din Gruia, Scuffet fiind pus la treabă în două rânduri.

S-a încheiat 1-0, rezultat în urma căruia clujenii merg în faza următoare.

CFR Cluj va întâlni în play-off-ul UEFA Conference League pe HJK Helsinki (Finlanda), care a învins în dubla manşă din turul 3 preliminar al Europa League pe NK Maribor (Slovenia).