Boloni a refuzat să vorbească de viitorul său ca antrenor la Standard Liege
Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a recunoscut, după eşecul suferit de echipa sa, cu lanterna roşie a campionatului belgian, Roulers (0-1), că elevii săi au avut o evoluţie modestă, dar a refuzat să vorbească de viitorul său la formaţia din Liege, potrivit La Derniere Heure.
Boloni a refuzat să vorbească de viitorul său ca antrenor la Standard Liege (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
"Spunem că suntem ambiţioşi, că vrem să câştigăm totul. Totuşi, acestea sunt doar vorbe în vânt, dacă nu reuşim să le traducem în fapte. Nu pot scoate nimic pozitiv după acest joc. La meciul contra echipei AZ Alkmaar comportamentul echipei şi performanţele sale s-au dovedit extrem de bune. Cu Roulers însă, nu am eliminat nici oboseală mentală, nici cea fizică ce a rezultat după acea seară pozitivă", a punctat Boloni
După eşecul de sâmbătă, Standard Liege se află pe locul şapte (26 de punte), la 18 puncte de ocupanta primului loc a campiontului, Anderlecht Bruxelles, iar Boloni precizează că, pentru moment, titlul de campioană nu se mai poate lua în discuţie. "În situaţia noastră actuală, alte probleme cer toată atenţia noastră. Multe alte probleme", a punctat antrenorul român
Întrebat de jurnaliştii belgieni dacă se teme de postul său pe banca tehncă a echipei din Liege, Boloni a răspuns: "Lăsaţi-mă în pace".
Cotidianul La Derniere Heure se întreabă, în ediţia sa on-line, dacă Boloni mai este capabil să mai rezolve acestă situaţie în care se află Standard, cerând conducerii clubului să ia măsuri "pentru a opri acest abces". "Antrenorul mai poate reaprinde focul? Conducerea trebuie, extrem de rapid să ia măsuri pentru a stopa acest abces. Boloni nu mai pare nici chiar iritat, ci pare copleşit aflat în dificultate, dar şi puţin resemnat", noteză publicaţia citată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone