Boloni va disputa cu Al Wahda cinci competiţii şi Supercupa Emiratelor
Tehnicianul Ladislau Boloni va disputa cu noua sa echipă, Al Wahda, cinci competiţii în sezonul ce urmează - Campionatul Emiratelor Arabe Unite, Cupa Preşedintelui, Liga Campionilor Asiei, Campionatul Mondial al Cluburior şi Cupa Etisalat, precedate de Supercupa Emiratelor, informează The National.

Boloni va disputa cu Al Wahda cinci competiţii şi Supercupa Emiratelor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Vreau să pregătesc o echipă pentru toate competiţiile. Desigur că vom avea unii jucători obosiţi, când va trebui să jucăm în cinci competiţii, şi de aceea intenţionez să am o echipă mai mare şi să le ofer tinerilor mai multe oportunităţi de a juca", a declarat Boloni.
Ladislau Boloni s-a declarat încântat de noul său angajament în Emiratele Arabe Unite, după cel din sezonul 2007/2008, de la Al Jazira. În urmă cu patru ani, tehnicianul român a mai negociat cu Al Wahda, dar în cele din urmă a ajuns la Al Jazira, cu care a terminat sezonul pe locul doi, în 2008.
"M-am întâlnit cu preşedintele clubului Al Wahda, şeicul Saed bin Zayed, şi am discutat despre multe lucruri legate de fotbal. Mi-a făcut atunci o ofertă, dar nu a mers. Însă de această dată nu aveam obligaţii şi ezitări", a explicat Boloni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Tehnicianul îşi aminteşte cu plăcere de sezonul petrecut în Emiratele Arabe Unite. "Era totul nou pentru mine şi am învăţat despre semnificaţia postului. A fost una din cele mai frumoase experienţe pe care le-am avut în timpul angajamentului meu. Mi-a plăcut stilul de viaţă şi am călătorit prin Emirate, am vizitat în acea perioadă Omanul şi Iranul. În plus, anul petrecut la Jazira mi-a oferit mai multă experienţă locală, care mă va ajuta la Al Wahda. Ştiu cum să folosesc acele cunoştinţe acum. Înţeleg mentalitatea jucătorilor din Emirate şi cum să îi tratez în timpul Ramazanului, cum să jucăm în condiţii de căldură foarte mare şi în perioada de iarnă", a precizat Boloni.
Ladislau Boloni îşi va prelua atribuţiile de antrenor la Al Wahda în data de 3 iulie. El îl va avea ca secund pe portughezul Joaquim Preto.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

