Prima pagină » Sport » Bonetti: E un moment de sărbătoare la noi, dar nu îmi place că am pierdut!

Bonetti: E un moment de sărbătoare la noi, dar nu îmi place că am pierdut!

Tehnicianul Dario Bonetti a declarat, joi, după ce a obţinut calificarea în finala Cupei României la începutul celui de-al doilea său mandat la Dinamo, că acesta este un moment de sărbătoare pentru dinamovişti, însă a precizat că nu îi place rezultatul partidei de la Mediaş
Bonetti: E un moment de sărbătoare la noi, dar nu îmi place că am pierdut!

„E un moment de sărbătoare la noi, dar nu îmi place că am pierdut! Importantă e însă calificarea. Nu vreau să comentez nivelul de pregătire al echipei, dar e clar că sunt sunt multe lucruri la care trebuie să lucrăm şi pe care trebuie să le pregătim. E clar că era o problemă şi de atmosferă. Am de gând să aduc şi câteva nume noi de la echipa a doua. Gazul a fost echipa mult mai bine pregătită”, a spus Bonetti citat de prosport.ro.

Formaţia Dinamo s-a calificat în finala Cupei României – Timişoreana, deşi a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de Gaz Metan Mediaş, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei, iar în ultimul act al competiţiei va întâlni echipa Rapid.

În tur, Dinamo s-a impus la Bucureşti, cu scorul de 1-0.