Monica Niculescu în semifinale la Granada

Publicat: 29 09. 2007, 14:55
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Niculescu, favorita numărul 6, s-a impus, în sferturile de finală, cu scorul de 6-1, 7-6, în faţa sportivei germane Justine Ozga şi va juca în semifinale cu Violette Huck, din Franţa.

În sferturile de finală a jucat şi Alexandra Dulgheru, care însă a pierdut, scor 2-6, 1-6, în faţa jucătoarei spaniole Maria-Jose Martinez Sanchez

La dublu, perechea Dulgheru/Niculescu a acces în finală, după ce s-a impus în semifinale, scor 6-0, 6-3, în faţa cuplului Violette Huck/Silvia Soler-Espinosa (Franţa/Spania). În finală, Dulgheru şi Niculescu vor întâlni perechea Marta Marrero/Maria-Jose Martinez Sanchez (Spania).

Jucătoarea Ionela-Andreea Iova a ratat calificarea în semifinalele turneului challenger de la Salonic (Grecia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Iova a fost învinsă, în sferturi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, de Olga Brozda (Polonia, nr.1).

La dublu, perechea Camelia-Elena Hristea/Ionela-Andreea Iova, cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în finală, fiind învinsă, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul Nicole Clerico/Anna Koumantou (Italia/Grecia), cap de serie numărul unu.