Borcea a explicat motivul pentru care a fost de acord cu transferul lui Moţi

Preşedintele FC Dinamo a explicat motivul pentru care a fost de acord cu transferul fundaşului Cosmin Moţi la Siena, ofertă care l-a surprins chiar şi pe el.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Borcea a explicat motivul pentru care a fost de acord cu transferul lui Moţi

Borcea a explicat motivul pentru care a fost de acord cu transferul lui Moţi (Imagine: Mediafax Foto)

"În ceea ce îl priveşte pe Moţi, luasem hotărârea să-l dăm din iarnă la un preţ de cinci milioane şi cinci sute de mii de euro. A venit preşedintele lui Lazio şi am fost de acord. Apoi, am făcut tot posibilul să-l luăm pe Julio Cesar şi am decis că trebuie să luăm o decizie în privinţa lui Moţi. Giovanni Becali mă teroriza cu telefoanele, că dacă află jucătorul despre ce sumă este vorba, că trebuie să mă gândesc la viitorul jucătorului. După aceea l-am adus şi pe Tamaş şi Rednic a fost cel care a decis. Lazio nu a mai fost interesată şi chestiunea cu Siena a apărut pe ultima sută de metri. Şi eu am fost surprins. Vom lua şase sute de mii pentru un împrumut pe 6 luni şi pentru trei milioane şi jumătate jucătorul va fi definitiv al lor. Plus 20 la sută dintr-un eventual transfer. Eu cred că e un preţ foarte bun. Oricum, dacă nu venea Tamaş, Moţi nu pleca", a mai spus Borcea.

În ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui FRF Mircea Sandu, care a spus că transferul lui Moţi este un pas înapoi, Borcea consideră că acţionarii dinamovişti îşi fac mai bine calculele. "Mircea Sandu vorbeşte prin prisma echipei naţionale, ca un om care nu bagă bani în echipă. Noi ne facem mai bine calculele. Iar Mitea este un pariu al nostru, este un jucător care a crescut la Dinamo şi în care noi avem mare încredere", a mai afirmat Borcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici