Borcea: Clubul Pandurii nu a vrut să joace meciul cu Oţelul
Acţionarul dinamovist Cristi Borcea a declarat, miercuri, într-o emisiune TV, că gruparea "alb-roşie" ar fi fost dispusă să găsească o soluţie pentru a stinge litigiul cu Pandurii, prin transferul unui jucător de la Târgu Jiu, dar gorjenii au refuzat pentru că nu au vrut să joace meciul cu Oţelul.
Borcea: Clubul Pandurii nu a vrut să joace meciul cu Oţelul (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"De doi ani ne chinuim să stingem litigiul cu Pandurii. În vară am încheiat un acord cu ei. De trei zile am discutat la Ligă, cu domnul Condescu (n.r. - preşedintele CA al CS Pandurii), cu domnul Pârvulescu (n.r. - preşedintele executiv al gorjenilor). Noi am vrut să renunţăm la toţi banii, dar să ni-l dea pe Chiricheş şi să-l lăsăm în continuare să joace împrumut a Pandurii. Eu cred că nu s-a vrut să se joace acest meci. Sigur săptămâna viitoare, când vor juca cu Dinamo, se vor găsi bani ca să-şi plătească Pandurii datoria. Am fost dispuşi la orice discuţie. De la 100.000 pe Chiricheş, am vrut să dăm 500.000 ca să se joace această partidă", a spus Cristi Borcea, informează www.prosport.ro.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oţelul Galaţi de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza datoriei către FC Dinamo. Gălăţenii vor câştiga acest meci la masa verde.
Pandurii avea de achitat datorii de circa 600.000 de euro către diverse cluburi şi jucători, printre care se numără Dinamo (aproximativ 460.000 de euro) şi fotbaliştii Cosmin Tilincă şi Ionuţ Stancu. Preşedintele executiv al CS Pandurii, Eugen Pârvulescu, declarase marţi că gruparea gorjeană a plătitit datoriile către jucători, dar nu a ajuns încă la un acord cu FC Dinamo pentru suma de bani pe care o mai are de achitat în cazul transferului mijlocaşului Ilie Iordache.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Miercuri, Pârvulescu a spus că echipa sa nu a fost programată la meciul cu Oţelul deoarece nu s-a înţeles cu Dinamo pentru stingerea litigiului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO