- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Borcea: E exclus să jucăm fără suporteri pe Ghencea, poate prefectul nu ştie ce e ăla fotbal
Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat miercuri, la Tribunalul Bucureşti, unde a participat la audieri în "dosarul transferurilor", că este exclus ca suporterii "alb-roşii" să nu fie prezenţi la derbiul cu Steaua, aşa cum propunea prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei.
Borcea: E exclus să jucăm fără suporteri pe Ghencea, poate prefectul nu ştie ce e ăla fotbal (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Fiecare meci trebuie să-l jucăm la victorie pentru a ne putea îndeplini obiectivul. Mă deranjează că nu prea vine lumea la stadion, dar nici noi nu prea jucăm. Am întrerupt tratamentul la Miami şi am venit ca să fiu alături de ei. Nu vreau să mă facă de râs şi am încredere că nu vom mai pierde niciun meci până la final. Şanse la titlu nu mai avem, dar pe Steaua nu v-aţi obişnuit să o batem în ultimii ani continuu? E exclus să jucăm fără suporteri pe Ghencea. Poate prefectul nu ştie ce e ăla fotbal sau ce înseamnă Dinamo-Steaua. Suporterii noştri trăiesc un an de zile pentru aceste două jocuri. Şi cei de la Steaua şi cei de la Dinamo", a declarat Borcea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Până la ora 16:40, prezența la vot este de 39,83%. 7,1 milioane de români au votat / Referendumul a fost validat
-
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru a trece fiecare întrebare are nevoie de 50% +1 din voturi
-
Primăria Municipiului Bucureşti, precizări legate de referendumul local din Capitală: Mesaj pentru cei care au viză de flotant
-
Avertismentul unui oficial britanic: Rusia este „agresivă” în domeniul cibernetic şi reprezintă o ameninţare la adresa NATO
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, spusese săptămâna trecută că a propus cluburilor de fotbal şi preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) interzicerea accesului galeriei echipei oaspete pe stadion, la derbiurile unde riscul de violenţă este mare. Mihai Atănăsoaei a spus că propunerea vine ca încercare de a diminua violenţa în sportul românesc, atât pe stadioane, cât şi în afara lor.
Dinamo va întâlni Steaua, în deplasare, luni, 25 aprilie, de la ora 20.30, într-o partidă contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.
Întrebat dacă antrenorul Ioan Andone va continua la Dinamo şi după finalul campionatului, în condiţiile în care tehnicianul a afirmat în mai multe rânduri că va pleca în cazul în care nu va cuceri titlul de campioană, Borcea a spus: "Da, Andone rămâne şi din vară".
Referitor la nemulţumirea atacantului Ionel Dănciulescu, considerat "ţap ispăşitor" la fiecare eşec al echipei, Borcea a spus că se aşteaptă prea mult de la jucător. "Se aşteaptă prea mult de la Dănciulescu, se face o presiune prea mare pe el. Trebuie să ne uităm ce a făcut şi ce face Dănciulescu pentru Dinamo. Ar trebui apreciat cât aleargă şi contribuţia lui în joc", a mai spus Borcea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO