Borcea: O victorie care ne plasează pe primul loc
"Este o victorie mare, care ne plasează pe primul loc, lucru cu care trebuie să ne obişnuim de acum. Am întâlnit o echipă bună, care joacă în cupele europene. Este o victorie muncită şi meritată. Arbitrajul a fost fără probleme, toate echipele care joacă cu noi o fac cu ambiţie. Sper ca Dinamo să joace în continuare la fel de bine şi în campionat şi în cupe", a spus Borcea.
Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FC Vaslui, care a înregistrat astfel a doua înfrângere din acest sezon, în etapa a VII-a a Ligii I.