Borcea: Pentru Niculescu acest gol a fost o descătuşare, va marca mult mai multe
Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, s-a declarat convins de faptul că atacantul Claudiu Niculescu va marca numeroase goluri de acum înainte, după ce a reuşit să înscrie golul victoriei formaţiei sale în meciul cu Oţelul Galaţi, din optimile de finală ale Cupei României.
Borcea: Pentru Niculescu acest gol a fost o descătuşare, va marca mult mai multe (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
"A fost o partidă grea pentru noi şi pentru faptul că nu am jucat foarte bine, am folosit şi mai mulţi jucători noi. Golul reuşit de Niculescu a fost foarte important pentru el, va fi o descătuşare şi de acum sunt convins că va marca foarte multe goluri. Este bine că suntem în grafic în toate cele trei competiţîii, nu mi-e frică de niciun adversar, ci doar de accidentări. Şi azi am avut doi jucători răciţi, pe lângă cei accidentaţi, şi în plus Alexe, despre care nu s-a ştiut până la ora meciului dacă poate juca", a declarat Borcea.
Oficialul dinamovist a adăugat atacantul Ianis Zicu trebuie să facă la fel ca şi Claudiu Niculescu, să marcheze un gol, pentru a putea avea un moral bun în continuare.
Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru optimile competiţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO