Meciul a durat trei ore şi 7 minute, iar în tribune s-au aflat aproximativ 3.500 de spectatori.
În primul set, jocul a fost foarte echilibrat şi niciun jucător nu a reuşit să câştige pe serviciul adversarului, iar după 12 ghemuri situaţia pe tabelă era de egalitate. În tie-break, ambii jucători s-au aflat la conducere, însă pe final Pablo Andujar a reuşit să se impună cu 7-5, într-un set care a durat o oră şi 18 minute. În setul al doilea, jocul a fost la fel de echilibrat, însă în ghemul cinci Granollers a reuşit să câştige pe serviciul adversarului, la fel cum a făcut-o şi în ghemul al şaptelea. Chiar dacă Andujar a reuşit să recupereze un break în ghemul opt, Marcel Granollers s-a impus până la urmă cu 6-4.
Granollers a reuşit să se impună după ghemul al zecelea, care a fost şi cel mai disputat. Adversarul său a avut mai multe mingi de break, ceea ce l-a iritat pe Granollers, care a avut mai multe ieşiri nervoase. În setul decisiv, cei doi jucători au mers cap la cap până în ghemul şase, când Andujar a reuşit un nou break, care a fost însă anulat în ghemul următor de către Granollers. Marcel Granollers şi-a stăpânit cu greu nervii, cedând propriul serviciu în ghemul al zecelea şi pierzând partida.
Granollers va juca, tot în această seară, finala de dublu de la BCR Open România, alături de compatriotul său Santiago Ventura. Cei doi vor întâlni perechea Juan Ignacio Chela/Lukasz Kubot (Argentina/Polonia).
Înainte de finala de dublu, deoarece regulamentul cere ca jucătorii să aibă o oră şi jumătate de odinhă între partide, organizatorii au programat un meci demonstrativ Andrei Pavel – Horia Tecău.