Prima pagină » Sport » Situl FC Nurnberg avertizează suporterii asupra hoţilor de buzunare din România

Situl FC Nurnberg avertizează suporterii asupra hoţilor de buzunare din România

Site-ul oficial al echipei germane 1.FC Nurnberg, fcn.de, a realizat un buletin informativ pentru suporterii care vor face deplasarea la Bucureşti, pentru meciul cu Rapid, spunând că România este o ţară ospitalieră, dar, ca peste tot, sunt hoţi de buzunare şi legi ciudate.
Situl FC Nurnberg avertizează suporterii asupra hoţilor de buzunare din România
02 oct. 2007, 09:55, Sport

"Bucureşti sau Parisul estului are circa două milioane de locuitori şi se află la aproximativ 1.600 de kilometri de Nurnberg. Apropos, «dumm» în limba română înseamnă prost, iar «glueck» noroc, asta ca să nu existe neînţelegeri. România este o ţară foarte ospitalieră, cu oameni amabili. Ca peste tot, sunt hoţi de buzunare sau sunt oameni care vor să vă păcălească”, se arată pe site-ul citat.

Potrivit fcn.de, aproximativ o mie de fani germani îşi vor susţine echipa la meciul programat joi. „Aproximativ o mie de fani, un număr mai mare rămânând fără bilete, vor încuraja echipa în micul, dar căldurosul stadion «Valentin Stănescu»”, a adăugat fcn.de.

Fanilor germani le este recomandat să schimbe bani doar la casele de schimb valutar sau la ATM-uri şi în „niciun caz să nu schimbe la oricare «feţe» dubioase de pe stradă”.

Suporterii germani sunt sfătuiţi să nu umble în grupuri mici, deoarece fanii giuleşteni ar putea sări la bătaie: „Vă recomandăm să nu vă aflaţi în grupuri mici, îmbrăcaţi cu însemnele clubului german, în special în cartierul Giuleşti şi în zonele de lângă stadionul «Valentin Stănescu». În trecut, potrivit datelor de la poliţie, fani paşnici au fost atacaţi de către suporterii rapidişti. Vă rugăm să fiţi atenţi şi să nu vă lăsaţi provocaţi. Căutaţi poliţiştii de proximitate, care vor fi numeroşi, dar care, ca în orice ţară din Europa de Est, sunt foarte radicali în ceea ce priveşte intervenţia în forţă. Să fiţi atenţi că suntem vizitatori într-o ţară ciudată cu diferite legi”.

Site-ul german a adăugat că România este cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene.