Aflat în pregătire pentru un meci programat la finele acestei luni, Viorel Simion a primit o ofertă de nerefuzat din partea companiei Top Rank, una dintre cele mai influente în boxul profesionist mondial. ”I s-a pus pe masă o ofertă de ultimă oră. Shakur Stevenson urma să se bată cu Duarn Vue în gala de la Omaha, însă acesta din urmă a suferit o desprindere de retină şi a fost nevoit să se retragă din meci. Am primit oferta şi după ce am discutat cu Viorel am acceptat să mergem peste Ocean. Este o bună oportunitate”, spune Sorin Florea, managerul de la King Promotion, compania care îl reprezintă pe Viorel Simion în boxul profesionist.
Shakur Stevenson a cucerit argintul olimpic în 2016, la Rio de Janeiro, la categoria cocoş (56 kg), iar la numai câteva luni distanţă a trecut în ringul profesionist. În numai un an şi jumătate, de la debutul din aprilie 2017, el a acumulat 8 victorii, dintre care 4 prin KO. Prmoterul său este compania Top Rank, iar managerul care îl reprezintă este fostul campion mondial Andre Ward. ”Mergem în SUA să câştigăm. În joc va fi şi o centură, WBC Continental America”, mai spune Sorin Florea.
Supranumit ”Bombardierul”, Viorel Simion are 23 de meciuri la profesionişti, dintre care a câştigat 21 (9 KO). Singurele înfrângeri au venit în Anglia, după meciuri cu adversari extrem de tari. Ultima oară a urcat în ring în aprilie 2017, când a cedat la Londra cu Scott Quigg. O victorie în lupta cu Stevenson l-ar aduce din nou pe Viorel Simion în postura de challenger la titlul mondial.