Brazilia favorită, Argentina outsider la Cupa Mondială

Favorita: Brazilia

Reprezentativa antrenată de Carlos Dunga seamănă mult cu aceea pe care actualul selecţioner o conducea, în calitate de căpitan, spre câştigarea titlului mondial, în 1994: disciplinată, fizică, puţin spectaculoasă, însă cu atacanţi redutabili ca Luis Fabiano, autorul a nouă goluri în preliminarii, Robinho sau Nilmar. Chiar şi fără Ronaldinho, Adriano sau Ronaldo, veteranii care nu au fost incluşi în lotul de 23 de jucători al Braziliei, echipa are tot talentul necesar şi, pe de altă parte, îl are pe unul din cei mai buni portari din lume, Julio Cesar.

Singura posibilă problemă ar fi pentru brazilieni forma incertă a lui Kaka şi Luis Fabiano, accidentaţi la finalul sezonului. Dacă cei doi se vor reface total, Brazilia va fi mai mult ca niciodată aptă să se lupte pentru al şaselea titlu mondial.

Outsiderul: Argentina

Naţionala argentiniană nu se numără printre favorite, din cauza lacunelor defensive şi a lipsei de imaginaţie din ofensivă văzute în preliminariile CM, aspecte surprinzătoare având în vedere valoarea lotului (Messi, Tevez, Aguero, Milito...). Victoria din amicalul cu Germania, scor 1-0, din luna martie, a amintit, însă, că argentinienii, dubli campioni mondiali, nu trebuie subestimaţi. Argentina a arătat atunci şi că poate avea o defensivă bună. Mai rămâne de găsit o bună "alchimie" în atac. Însă selecţionerul Diego Maradona, criticat pentru incapacitatea sa de a da o identitate jocului argentinienilor, intenţionează să îl plaseze pe Messi în aceeaşi poziţie ca la FC Barcelona, în spatele a doi atacanţi, pentru ca în sfârşit câştigătorul Balonului de Aur în 2009 să strălucească în tricoul naţionalei.

Potenţialele surprize: Chile, Uruguay, Mexic, SUA

Naţionala chiliană a terminat pe locul doi preliminariile CM în zona Amsud, cu un fotbal total. Această echipă include jucători tineri care s-au clasat pe locul trei la CM under 20, în 2007, dar nu are densitate fizică şi garanţii în apărare (1,2 goluri încasate în medie la fiecare meci din preliminarii).

Uruguayul, dimpotrivă, a suferit în preliminarii, trecând de un baraj cu Costa Rica, dar a apărut "eliberată" în meciul amical cu Elveţia, scor 3-1, disputat în martie. Cu atacaţi de prim plan (Forlan, Suarez), un portar bun (Muslera) şi un mijlocaş puternic (Perez), echipa Uruguayului are atuuri care o pot pune în valoare, dacă în sfârşit va reuşi să dea dovadă de constanţă.

Mexicul are la dispoziţie acum "cea mai bună generaţie a sa de tineri" din istorie, potrivit antrenorului Javier Aguirre. Campionii mondiali under 17 din 2005 au talent, dar nu şi experienţă, iar meciurile de pregătire nu au fost convingătoare.

SUA speră să retrăiască performanţa de la Cupa Confederaţiilor, competiţie la care a condus, cu scorul de 2-0, în finala cu Brazilia, pierdută până la urmă cu 2-3. Sfertfinalişti în 2002, americanii au o echipă solidă şi experimentată, dar fără profunzime şi fără un conducător de joc de prim plan.

Necunoscutele: Paraguay, Honduras

Paraguayul s-a aflat mult timp în fruntea clasamentului zonei Amsud, datorită apărării şi eficienţei pe contraatac, dar riscă să plătească scump absenţa celui mai bun marcator al său din preliminarii: Salvador Cabanas, rănit prin împuţcare, în ianuarie, în Mexic.

Hondurasul plânge absenţa atacantului Carlos Costly (FC Vaslui), al doilea în privinţa eficienţei jucătorilor din această ţară în preliminarii. Echipa din Honduras nu este sigură că fizicul său şi talismanul său, Carlos Pavon (57 de goluri în 95 de meciuri) sunt suficiente pentru a obţine cea mai bună performanţă din istorie la un turneu final al CM. în 1982, Hondurasul a fost eliminat în primul tur.

Dintre celelalte echipe participante la turneul final al Cupei Mondiale, marea favorită este considerată campioana europeană Spania. Spaniolii au reuşit să treacă de la statutul de la eterni aspiranţi la cel de adversari de temut, printr-un stil de joc recunoscut şi admirat. Din lotul Spaniei fac parte jucători de elită ca Xavi, Iniesta, Cesc Fabregas sau Xabi Alonso, dar şi o pereche de atacanţi extrem de eficientă: Torres şi Villa. Singura problemă a spaniolilor ar fi lipsa de experienţă la turneele finale ale Cupei Mondiale, cea mai bună performanţă fiind o clasare pe locul 4, în 1950.