Prima pagină » Sport » Ştefan Radu va fi audiat de FIGC după gesturile obscene de la meciul cu AS Roma

Ştefan Radu va fi audiat de FIGC după gesturile obscene de la meciul cu AS Roma

Fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, va fi chemat la Comisia de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal, ca urmare a gesturilor obscene făcute la adresa suporterilor formaţiei AS Roma, după meciul pierdut, scor 0-2, în etapa a XXIX-a a campionatului Italiei, din 13 martie.
11 mai 2011, 18:13, Sport

FIGC a anunţat că a luat această decizie după ce a revăzut gestul lui Radu. De asemenea, şi clubul Lazio a fost chemat în faţa Comisiei de Disciplină, pentru „responsabilitate” în acest caz.

După meciul cu AS Roma, în care românul a primit cartonaşul roşu pentru că l-a lovit cu capul pe Simplicio, au apărut imagini cu Radu făcând semne obscene la adresa suporterilor echipei AS Roma, imediat după eliminarea din minutul 88.

Ştefan Radu, în prezent accidentat, a fost suspendat trei etape în Serie A după acel meci, sancţiunea fiindu-i redusă apoi la două runde.