Prima pagină » Sport » Muamba a revenit pe White Hart Lane la opt luni după ce a suferit un atac cardiac

Muamba a revenit pe White Hart Lane la opt luni după ce a suferit un atac cardiac

Fostul fotbalist al echipei Bolton Wanderers, Fabrice Muamba, care în luna martie a suferit un atac cardiac, inima sa încetând să bată 78 de minute, a revenit pe arena White Hart Lane, joi seară, cu ocazia meciului Tottenham - Maribor, scor 3-1, din Liga Europa.
Muamba a revenit pe White Hart Lane la opt luni după ce a suferit un atac cardiac
Luminita Turcu
09 nov. 2012, 11:24, Sport

Muamba a ieşit pe teren la pauză în aplauzele fanilor şi s-a îndreptat spre locul unde s-a prăbuşit în urmă cu opt luni, în timpul meciului.

„Mullţumesc tuturor fanilor echipei Tottenham pentru sprijinul şi rugăciunile voastre. Aţi fost fantastici şi nu voi uita niciodată aceste lucru„, a declarat Muamba.

În data de 17 martie, Muamba s-a prăbuşit pe terenul arenei White Hart Lane, înaintea pauzei de la sfertul de finală FA Cup cu Tottenham, iar inima sa a încetat să bată timp de 78 de minute.

Originar din Congo, Muamba a părăsit spitalul la o lună după acest accident. În august şi-a anunţat retragerea din fotbal.