"La ultima şedinţă a Biroului Federal a fost analizată participarea echipei României la turneul de precalificare de la Sanok. Ţinând cont nu doar de rezultatele înregistrate, membrii biroului federal au decis demiterea domnului Dusan Kapusata, pentru neîndeplinirea obiectivului, locul trei la turneul de precalificare", a spus Becze.
Iuliu Becze a precizat că membrii Biroului Federal au împuternicit Comitetul Executiv să înceapă negocieri cu alţi antrenori pentru preluarea conducerii tehnice a echipei naţionale. "Biroul Federal a împuternicit Comitetul Executiv să pornească tratative cu mai mulţi antrenori pentru preluarea postului vacant. În următoarele zile se va întocmi o listă cu posibilii antrenori, iar după finalizarea acesteia se va trece la negociere individuală", a menţionat oficialul FRHG.
Reprezentativa României a înregistrat trei înfrângeri din tot atâtea posibile în cadrul turneului de precalificare la Jocurile Olimpice de la Vancouver – 2012: 0-7, cu Japonia, 1-9, cu Polonia, şi 1-11 Marea Britanie, rezultate în urma cărora a ocupat ultimul loc în grupă.