Prima pagină » Sport » Neagoe: Ne-am pus mari speranţe în meciul cu Gaz Metan Mediaş

Neagoe: Ne-am pus mari speranţe în meciul cu Gaz Metan Mediaş

Tehnicianul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, luni seară, că pentru jucătorii săi dezamăgirea este foarte mare deoarece şi-au pus mari speranţe în meciul cu Gaz Metan Mediaş, pierdut cu scorul de 0-1, în etapa a XVII-a a Ligii I.
Neagoe: Ne-am pus mari speranţe în meciul cu Gaz Metan Mediaş

„Dezamăgirea e mare pentru că ne-am pus speranţe mari în acest joc. Meciul mergea spre un rezultat de egalitate, iar golul a picat oarecum pe neaşteptate. Asta este situaţia, am pierdut meciul şi din păcate nu am reuşit să înscriem nici din penalti. Aşa s-a hotărât ca Gângioveanu să execute penaltiul, deoarece era mai proaspăt. Acum după meci, normal că putem discuta, dar ne-ar lua prea mult timp şi ar fi inutil. Astăzi ne-au lipsit patru jucători importanţi, sperăm să revină cel puţin doi dintre ei pentru meciul cu CFR Cluj”, a declarat Neagoe.

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0, de Gaz Metan Mediaş, în etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I.