FC Braşov pleacă, marţi, în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Elveţia, acolo unde echipa lui Răzvan Lucescu îşi va stabili cartierul general la Hotel Des Bains de Saillon, din Saillon. Braşovenii vor juca acolo patru partide de verificare, după următorul program: cu Sochaux (9 iulie, ora 19.30), cu Şahtior Donetk (11 iulie, ora 19.00), cu Coventry (16 iulie, ora 18.00). În 13 iulie, FC Braşov va juca o partidă cu un adversar pe care oficialii îl vor afla în următoarele zile. FC Braşov va reveni în ţară pe 17 iulie.
"Privesc acest meci (n.r. – cu Şahtior) ca pe oricare altul din perioada de pregătire. Sub nicio formă nu este unul de orgoliu, nici din punctul meu de vedere şi nici al tatălui meu. E foarte adevărat că aştept mult de la băieţii mei, dar asta pentru că în aceste jocuri amicale «tari» au ocazia de a-şi demonstra valoarea. Eu sper ca după acest stagiu, echipa să fie la potenţial maxim şi să fim pregătiţi din toate punctele de vedere pentru startul sezonului. În primul cantonament am fost mulţumit, dar mai avem puţin de lucru la relaţiile de joc. Sunt convins însă că toate acestea se vor rezolva", a declarat Răzvan Lucescu.