Bulgarul Martin Stoianov Stoev, noul antrenor al echipei de volei masculin CVM Tomis Constanţa
Fostul selecţioner al echipei de volei masculin a Bulgariei, Martin Stoianov Stoev, a semnat un contract pe două sezoane cu formaţia CVM Tomis Comstanţa, unde îl va înlocui pe bielorusul Viktor Sidelnikov, se arată pe site-ul grupării de pe Litoral.
"Este un adevărat profesionist, un antrenor cu rezultate foarte bune. Contractul între Stoev şi CVM Tomis are o durată de doi ani, iar obiectivele pentru sezonul viitor sunt câştigarea campionatului şi Cupei României, precum şi depăşirea a trei tururi în Challenge Cup. Poate aduce siguranţă echipei datorită experienţei sale, a modului de a pregăti echipa din punct de vedere tehnico-tactic şi a ştiinţei de a conduce meciurile. Are şi experienţa participării în Liga Campionilor cu Levski Sofia", a declarat directorul sportiv al CVM Tomis, Milen Uzunov.
Ca jucator, Stoev a adunat peste 200 de partide la naţionala Bulgariei, cu care în 1991 a câştigat Campionatul Mondial de juniori desfăşurat la Cairo (Egipt), fiind desemnat şi cel mai bun jucător al competiţiei. El s-a retras din activitate în 2005, când a şi devenit selecţionerul Bulgariei.
În 2006 a calificat Bulgaria la CE (s-a clasat pe locul 8 la turneul final), a terminat pe locul 4 în Liga Mondială şi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Japonia. În 2007, Bulgaria a ocupat locul 5 în Liga Mondială şi a cucerit medalia de bronz la Cupa Mondială din Japonia, reuşind şi calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Beijing.
Stoev a fost înlocuit la naţionala Bulgariei în octombrie 2008, cu italianul Silvano Prandi, dupa Liga Mondială 2008 (locul 7) şi turneul olimpic, unde Bulgaria a ocupat locul 5.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ainfff-1739389417.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9694687&pid=1)