Burleanu ar putea să-l susţină pe Sandu în Comitetul Executiv al UEFA dacă renunţă la renta viageră

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că federaţia ar putea să îl susţină pe Mircea Sandu pentru ocuparea în continuare a funcţiei de membru în Comitetul Executiv al UEFA în cazul în care acesta renunţă unilateral la contractul de rentă viageră.

Urmărește
116 afișări
Imaginea articolului Burleanu ar putea să-l susţină pe Sandu în Comitetul Executiv al UEFA dacă renunţă la renta viageră

Mircea Sandu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Întrebat dacă este dispus să accepte o înţelegere cu Mircea Sandu, conform căreia acesta renunţă la renta viageră în schimbul susţinerii la UEFA, Burleanu a răspuns: "Nu sunt în poziţia unei persoane care să ajungă la o înţelegere cu Mircea Sandu. Mircea Sandu trebuie să conştientizeze mesajul care i s-a transmis nu numai de membrii afiliaţi, ci de către toţi iubitorii fenomenului fotbalistic".

Chestionat la modul concret dacă din răspunsul său se poate înţelege că FRF nu îl va propune pe Sandu la UEFA, Burleanu a afirmat: "Îl vom propune doar dacă Mircea Sandu dovedeşte că e un preşedinte de onoare".

Burleanu crede că Sandu va renunţa de bună voie, pentru că în caz contrar FRF va deschide o acţiune în instanţă împotriva acestuia atât în civil, cât şi în penal.

"Mă aştept ca Mircea Sandu să aibă o reacţie demnă, la înălţimea unui preşedinte de onoare, şi să înţeleagă că Adunarea Generală i-a transmis un mesaj puternic. Altfel spus, o reacţie a domnului Mircea Sandu de renunţare unilaterală la acest contract. Aşa cum l-am văzut în ultima perioadă spunând că doreşte numai interesul şi binele fotbalului românesc, cred că dânsul va renunţa pe cale amiabilă şi unilateral la acest contract fiindcă este un contract în total dezavantaj pentru FRF, şi încheiat în urma unei înşelătorii. Decizia Adunării Generale (n.r. - de invalidare a contractului de rentă viageră) poate fi pusă în aplicare doar în urma unui proces, atât timp cât domnul Mircea Sandu îşi doreşte să continue (n.r. - contractul). Proces civil sau dacă avocaţii pe care îi avem consideră că sunt elemente şi pentru un proces penal, atunci implicit o să avem două procese din acest punct de vedere", a explicat preşedintele.

Răzvan Burleanu susţine că nu se află într-un "război" cu Mircea Sandu, ci pur şi simplu nu vrea să ia parte la o "coţcărie". "Invalidarea acelui contract al domnului Mircea Sandu generic numit de rentă viageră. Spun generic pentru că presupune mai mult decât un simplu contract de rentă viageră. Eu nu sunt într-un război cu domnul Mircea Sandu, acţiunile mele sunt motivate doar de poziţia unui manager al unei organizaţii care trebuie să facă totul pentru a urmări exclusiv interesul instituţiei pe care o conduce. Am decis să punem în dezbatere contractul de rentă viageră al domnului Mircea Sandu din simplul motiv că la 5 martie s-a produs o înşelătorie la care din poziţia pe care o am azi nu vreau să iau parte. A fost o coţcărie la care nici membrii afiliaţi nu doresc să ia parte. La 5 martie, membrilor afiliaţi ai FRF li s-a cerut acordul privind conferirea titlului de preşedinte de onoare domnului Mircea Sandu şi nu altor facilităţi financiare sau viagere. Adunarea Generală din 28 iunie a decis aproape în unanimitate invalidarea contractului, ceea ce este o revenire la normalitate", a spus Burleanu.

Actualul preşedinte al FRF susţine că în ultimii 24 de ani Mircea Sandu a fost recompensat cu "milioane şi milioane de euro" şi că nu are nevoie de o rentă viageră. "Pentru tot ce a făcut domnul Mircea Sandu, bun sau rău, timp de 24 de ani, consider că a fost recompensat pe deplin prin salarii, prime, comisioane şi alte procente din diferite contracte. Milioane şi milioane de euro. Nu vreau să fac calcule nimănui. Dar cred că Mircea Sandu nu se află într-o situaţie de dependenţă financiară care să oblige FRF la continuarea acestui contract", a adăugat Burleanu.

Renta viageră de 50.000 de euro pe an şi celelalte beneficii stabilite, la 5 martie, de Comitetul Executiv al FRF pentru preşedintele de onoare Mircea Sandu au fost invalidate de Adunarea Generală extraordinară a federaţiei, care avut loc, sâmbătă, la Casa Fotbalului.

Pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare Mircea Sandu a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale din 5 martie, care l-a adus în fruntea FRF pe Răzvan Burleanu. Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină preşedinte de onoare al FRF.

Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi.

Ulterior, Sandu a renunţat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină şi la secretară.

Noul conducător al FRF, Răzvan Burleanu, a considerat drept "nesimţit" pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare şi a promis că îl va supune dezbaterii AG.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici