- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (22.09.2014, 15:17)
- Adrian Petculescu , Adrian Ţone
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Burleanu: Voi discuta cu Piţurcă, lucrurile trebuie clarificate. Ori eşti, ori nu eşti selecţioner
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni într-o conferinţă de presă, că va avea o dicuţie cu selecţionerul Victor Piţurcă pentru că trebuie să afle despre intenţiile acestuia în ceea ce priveşte plecarea sa, precizând că are soluţii să-l înlocuiască.
Urmărește
160 afișări
Victor Piturca (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
"Cred că e prea devreme să vorbim despre sume din contract în caz că Piţurcă ar pleca. În mod cert, dacă Victor Piţurcă vrea să plece, pleacă. Federaţia Română de Fotbal şi eu nu vrem să producem niciun prejudiciu membrilor afiliaţi. Acesta a fost şi motivul discuţiei în jurul sumei de bani, dacă ai o reducere de la 1.400.000 la 700.000 trebuie să ai acordul Comitetului Executiv, fiindcă altfel ar însemna să afectezi bugetul FRF. Am fost surprins de reacţia lui Piţurcă, dar mai mult de atât ce pot să spun? Eu unul nu am o explicaţie, cred că doar Victor Piţurcă poate da. De ce a avut această schimbare. Rămâne la echipa naţională, înseamnă că se simte bine. Nu am avut nicio întâlnire cu el după acel eveniment pentru că am fost foarte prins. Cred că vom avea săptămâna aceasta o discuţie, pentru că în mod cert nu-mi place absolut deloc să fii preşedintele federaţiei şi o persoană din subordinea ta astăzi spune că este antrenor şi mâine spune că nu este antrenor. Lucrurile trebuie clarificate, ori eşti, ori nu eşti. Sau până când vrei să fii antrenor, astfel încât să poţi să iei nişte decizii până la acel moment", a declarat Burleanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
Preşedintele FRF a precizat că are soluţii de rezervă în cazul în care Victor Piţurcă îşi va arăta din nou intenţia de a părăsi echipa naţională: "Avem variante de rezervă, de data asta avem variante. Ne interesează în primul rând un antrenor român care să preia echipa naţională. Nu avem mulţi antrenori români care îşi pot asuma conducerea echipei naţionale. Nu cred însă că domnul Boloni va prelua echipa naţională a Ungariei".
Burleanu a afirmat că în cazul în care ar dori să-l demită pe Victor Piţurcă ar fi nevoit să plătească daune conform contractului acestuia. "Dacă vrea să rămână până în 2016, te duci la contract şi contractul îl ţine, deşi a fost semnat într-un mod pe care nu îl înţeleg. Ţii un antrenor 2-3 meciuri şi apoi vine altul. Dacă vrei să-l demiţi pe antrenor acum trebuie să-i plăteşti 1,4 milioane de euro. Dar cu siguranţă va cere doar 700.000 de euro", a mai spus oficialul federaţiei.
Referitor la durata contractului selecţionerului, Burleanu a spus că nu crede în varianta unei greşeli de dactilografiere, menţionând că documentul poate fi modificat doar printr-un act adiţional. "Am o relaţie deschisă astfel încât să rezolvăm orice situaţie neplăcută care să apară în perioada următoare şi care ne poate afecta liniştea din sânul echipei naţionale. Mi-e forte greu să cred că vorbim de o eroare materială. Îl cunoaşteţi mult mai bine decât mine pe domnul Mircea Sandu, un personaj scrupulos, foarte atent la detalii, astfel încât mă îndoiesc că acest lucru i-a scăpat atât de uşor. În acelaşi timp, dacă mergem pe aceeaşi perspectivă, că este o eroare materială, se scoate în evidenţă un mod total defectuos în care administrezi şi gestionezi banii federaţii, nu acelaşi lucru întâmplându-se când vorbim de banii personali. Contractul poate fi modificat doar printr-un act adiţional. Urmează să discutăm şi cred că am capacitatea, atât timp cât am o relaţie deschisă cu Victor Piţurcă, astfel încât să ajungem la un consens să avem un act adiţional, să statuăm acest lucru, şi mă refer aici la «dead line-ul» din 2015 şi nu 2016. Ştiam data expirării contractului, şi eu şi domnul Piţurcă ne aflam în posesia acelui contract", a adăugat şeful FRF.
Întrebat ce simte, dacă pleacă sau nu Piţurcă, Burleanu a răspuns că nu ştie ce va face selecţionerul în viitor, dar când acesta a avut oferta de la Al-Ittihad nu a dorit să părăsească echipa naţională: "Este foarte greu să spui ceea ce simţi, probabil că singurul care poate răspunde la această întrebare este Victor Piţurcă, dacă vrea să plece peste o lună sau nu vrea să plece. Fiindcă episodul care abia s-a încheiat, vă asigur că Victor Piţurcă nu a vrut să plece. Poate a fost mai mult decât un foc de paie, poate a vrut să vadă cât de iubit este, a vrut să vadă FRF cum reacţionează, cum se comportă. Pentru că până la urmă dacă domnul Victor Piţurcă voia să plece, o putea face. Acelaşi lucru pe care îl poate face orice angajat din România, care vrea să plece de la locul de muncă".
Comentând faptul că Piţurcă a afirmat că nu se simte dorit sută la sută în funcţia de selecţioner de către oficialii federaţiei, Burleanu a spus că el îl susţine pe tehnician: "V-a dat procente, iubirea se pare că se măsoară în procente acum. Fiind mult mai serios pe acest subiect, cred că l-am susţinut din primul moment pe Victor Piţurcă, nu cred că are ce să-mi reproşeze. A avut suţinere din prima zi, o are şi astăzi în aceeaşi măsură".
Conducerea clubului Al-Ittihad a încercat, în urmă cu două săptămâni, să obţină serviciile antrenorului Victor Piţurcă. Selecţionerul are contract cu Federaţia Română de Fotbal până la 30 noiembrie 2016 şi, conform înţelegerii cu FRF, valoarea despăgubirii pe care ar fi trebuit să o achite forului în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă se ridica în acel moment la 1,4 milioane de euro.
Victor Piţurcă a negociat cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care nu a acceptat ruperea contractului fără despăgubiri, astfel că a refuzat oferta venită din Arabia Saudită.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe