Prima pagină » Sport » Dorinel Munteanu: Nu ne-am ridicat nici măcar la nivelul unei echipe de amatori

Dorinel Munteanu: Nu ne-am ridicat nici măcar la nivelul unei echipe de amatori

Antrenorul Dorinel Munuteanu a declarat, miercuri, că jucătorii formaţiei FC Vaslui nu s-au ridicat nici măcar la nivelul unei echipe de amatori în meciul amical cu TSV 1860 Munchen, pierdut, cu scorul de 1-2, în cantonamentul din Austria, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dorinel Munteanu: Nu ne-am ridicat nici măcar la nivelul unei echipe de amatori
11 iul. 2007, 14:49, Sport

"Din păcate nu ne-am ridicat nici măcar la nivelul unei echipe de amatori. Dacă vom aborda meciurile în continuare în acest fel, putem uita de Cupa UEFA. Trebuia să se vadă o diferenţă clară de valoare între Vaslui şi echipa din Germania, având în vedere că adversarii noştri evoluează în liga secundă. Nu avem niciun fel de scuză, aşa cum am încercat să ne găsim după meciul cu Dinamo Kiev. Jucătorii trebuie să înţeleagă foarte clar că vom face în continuare achiziţii până vom găsi formula ideală. Cine nu înţelege acest lucru poate să plece", a spus Munteanu.