Golurile au fost marcate de C. Ronaldo ’26, pentru Manchester United, respectiv Lampard ’45, pentru Chelsea Londra.
Manchester United a deschis scorul în minutul 26, prin Cristiano Ronaldo, care a marcat cu capul, după o centrare de pe partea dreaptă a lui Wes Brown. Portughezul a marcat golul cu numărul 42 în toate competiţiile în acest sezon.
Chelsea Londra a egalat în minutul 45, prin Frank Lampard, care a înscris cu un şut din interiorul careului, la care portarul Edwin Van der Sar nu a putut interveni deoarece a alunecat. După marcarea golului, Lampard a ridicat mâinile spre cer, dedicând reuşita în memoria mamei sale, care a murit în urmă cu aproximativ o lună.
În minutul 116, atacantul ivorian al echipei Chelsea Londra, Didier Drogba, a fost eliminat în urma unei altercaţii între jucătorii celor două echipe.
La penaltiuri, pentru Manchester au marcat Tevez, Carrick, Hargreaves, Nani, Anderson, Giggs şi a ratat C. Ronaldo
Pentru Chelsea au marcat Ballack, Belletti, Lampard, A. Cole, S. Kalou şi au ratat Terry şi Anelka.
Manchester United: 1. Van der Sar – 6.Wes Brown (8. Anderson ‘120), 5.Rio Ferdinand, 15. Vidici, 3.Evra – 4. Hargreaves, 18. Scholes (11. Giggs ’87), 16. Carrick, 7. Cristiano Ronaldo – 10. Rooney (17. Nani ‘101), 32. Tevez. Antrenor: Sir Alex Ferguson.
Chelsea Londra: 1.Cech – 5. Essien, 6. Carvalho, 26. Terry, 3. A. Cole – 10. Joe Cole (39. Anelka ’99), 13. Ballack, 4. Makelele (35. Belletti ‘120), 8. Lampard, 15. Malouda (21. Kalou ’92) – 11. Drogba. Antrenor: Avram Grant.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Slovacia, avându-l la centru pe Lubos Michel, ajutat de compatrioţii săi: Roman Slysko şi Martin Balko. Arbitru de rezervă a fost Vladimir Hrinak.
Echipa Manchester United a câştigat Liga Campionilor pentru a treia oară în istorie. Manchester United a mai câştigat Liga Campionilor în 1968 (scor 4-1 cu Benfica Lisabona) şi în 1999 (scor 2-1 cu Bayern Munchen).
Adversara din finala de la Moscova, Chelsea Londra, s-a aflat în faţa primei finale de Liga Campionilor din istoria sa.
Antrenorul echipei Machester United, Alex Ferguson, a intrat în clubul celor 16 tehnicieni care au cucerit de cel puţin două ori trofeul, după victoria din 1999. De asemenea, la 66 de ani, Ferguson a devenit al doilea cel mai în vârstă antrenor care cucereşte trofeul, după belgianul Raymond Goethals care a câştigat cu Olympique Marseille în 1993, la vârsta de 72 de ani.
Doar doi jucători de la Manchester au evoluat şi în finala din 1999, Ryan Giggs şi Gary Neville. Fundaşul Wes Brown a fost rezervă în acel meci, în timp ce Paul Scholes a fost suspendat.