Meciul demonstrativ a fost precedat de o ceremonie de decernare a titlurilor de cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni mai multor personalităţi, între care profesor doctor Irinel Popescu şi profesor doctor Ioan Lascăr, ulterior zeci de copii primind autografe de la Ilie Năstase şi Simona Halep, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sutele de turişti prezenţi în centrul staţiunii Buşteni au avut ocazia să asiste la un meci demonstrativ în cadrul căruia au intrat pe teren Simona Halep, Ilie Năstase, medicul Irinel Popescu, cântăreţul Marcel Pavel, dar şi primarul staţiunii Buşteni, Emanoil Savin, precum şi tatăl Simonei Halep.
La finalul meciului, Simona Halep a spus că obiectivul său pentru acest sezon competiţional este să participe la Turneul Campioanelor şi să câştige această competiţie.
La rândul său, Ilie Năstase le-a declarat ziariştilor că, în opinia sa, sportul va avea un viitor în România dacă se vor implica investitorii privaţi.
„Din câte am înţeles eu, sportul nu e o prioritate în România. Dacă privaţii se implică, atunci o să avem sport”, a afirmat Ilie Năstase.
Inaugurarea arenei de tenis s-a încheiat cu un concert susţinut de Marcel Pavel.
Arena de tenis, care poartă numele lui Ilie Năstase, a fost construită în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Modernizarea infrastructurii şi creşterea calităţii serviciilor turistice în staţiunea Buşteni”, este amenajată în aer liber, dispune de 500 de locuri pentru spectatori şi are o suprafaţă de aproximativ 650 de metri pătraţi.
Proiectul european în cadrul căruia a fost construită arena de tenis are o valoare de peste 15 milioane de lei şi include, de asemenea, construirea altor obiective, respectiv a unui pavilion muzical, a unui loc de joacă pentru copii, amenajarea unor parcuri în staţiune, reabilitarea unor străzi şi realizarea unei instalaţii de iluminat pentru pârtia Kalinderu.