Bute: Sunt pregătit, îl respect pe Magee, dar cel mia bun va câştiga

Pugilistul român Lucian Bute şi irlandezul Brian Magee au trecut, vineri seară, cântarul oficial, înaintea meciului pentru titlul mondial IBF, care se va disputa la Centre Bell din Montreal.

Urmărește
3 afișări

"Nu am avut probleme în a ajunge la greutatea dorită, sunt plin de energie. Sunt pregătit fizic şi psihic şi aştept cu nerăbdare să urc în ring. Îl respect pe Magee, dar cel mai bun va câştiga", a declarat Lucian Bute.

Magee, care a cântărit cu câteva grame mai mult decât Bute, a declarat că presiunea mai mare va fi pe român.

Lucian Bute îşi va pune centura în joc pentru a şaptea oară duminică dimineaţă, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee. Meciul lui Bute cu Magee va fi transmis în România de B1TV.

Bute, 27 de victorii din tot atâtea partide, dintre care 22 prin KO, va boxa pentru a treia oară la profesionişti împotriva unui pugilist european, după rusul Serghei Tatevosian şi danezul Lolenga Mock. Lucian Bute a câştigat titlul mondial în versiunea IBF la 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute a reuşit să-şi apere cu succes centura în alte şase rânduri. La începutul lunii noiembrie 2010, Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul de televiziune american Showtime.

Brian Magee, în vârstă de 35 de ani, a disputat 38 de partide în carieră, reuşind să câştige 34 (24 prin KO), pierzând trei şi remizând o dată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici