Prima pagină » Sport » Manchester United a anunţat oficial numele noului manager

Manchester United a anunţat oficial numele noului manager

Diavolii Roşii îşi cunosc antrenorul cu care vor continua începând din sezonul viitor. Clubul englez a anunţat joi într-un comunicat oficial că Erik ten Hag va ocupa în funcţia de manager al echipei din vara acestui an până iunie 2025, cu opţiunea de prelungire pentru încă un an.
Manchester United a anunţat oficial numele noului manager
Rafael Hekman
21 apr. 2022, 13:47, Sport

„Manchester United are plăcerea de a anunţa numirea lui Erik ten Hag în funcţia de manager al primei echipe masculine.”, scriu cei de la United pe pagina clubului.

John Murtough, directorul de fotbal al clubului, a declarat: „În ultimii patru ani la Ajax, Erik s-a dovedit a fi unul dintre cei mai interesanţi şi de succes antrenori din Europa, renumit pentru fotbalul atractiv şi ofensiv al echipei sale şi pentru angajamentul faţă de tineret.

În discuţiile noastre cu Erik, care au condus la această numire, am fost profund impresionaţi de viziunea sa pe termen lung pentru a readuce Manchester United la nivelul la care dorim să concurăm, precum şi de dorinţa şi determinarea sa de a realiza acest lucru.

Îi urăm lui Erik mult noroc în timp ce se concentrează pe realizarea unui final de sezon de succes la Ajax şi aşteptăm cu nerăbdare să-l primim la Manchester United în această vară.”

Erik ten Hag a declarat: „Este o mare onoare să fiu numit manager al lui Manchester United şi sunt extrem de încântat de provocarea care mă aşteaptă. Cunosc istoria acestui mare club şi pasiunea fanilor, iar eu sunt absolut hotărât să dezvolt o echipă capabilă să obţină succesul pe care îl merită.

Va fi dificil să părăsesc Ajax după aceşti ani incredibili şi îi pot asigura pe fanii noştri de angajamentul meu total şi de concentrarea mea pentru a duce la bun sfârşit acest sezon înainte de a mă muta la Manchester United.”