Prima pagină » Sport » Dică este aşteptat în Turcia pentru a semna un contract cu Manisaspor

Dică este aşteptat în Turcia pentru a semna un contract cu Manisaspor

Fotbalistul echipei Catania, Nicolae Dică, este aşteptat, miercuri, în Turcia, pentru a efectua vizita medicală şi a semna un contract cu gruparea Manisaspor, la care urmează să evolueze sub formă de împrumut, informează haberaktuel.com.
Dică este aşteptat în Turcia pentru a semna un contract cu Manisaspor
06 iul. 2010, 22:19, Sport

Potrivit sursei citate, ca urmare a discuţiilor pozitive ale oficialilor de la Manisaspor cu jucătorul şi cu impresarul acestuia, fotbalistul va semna un acord cu gruparea turcă. Deoarece Dică are un preţ de transfer prea mare, el va juca un sezon sub formă de împrumut, iar Manisaspor va avea la finalul campionatului opţiunea de a-l achiziţiona definitiv.

Haberaktuel.com notează că Nicolae Dică este „un număr 10 ca Hagi” el amintind de fostul internaţional român datorită fizicului şi tehnicii sale.

Manisaspor a terminat sezonul 2009/2010 al primului eşalon din Turcia pe locul 14.