Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturi la CM din Brazilia

Rusia, cvadrupla campioană mondială la handbal feminin şi deţinătoare a trofeului, a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia, de echipa Franţei, scor 25-23 (13-12), partidă ce poate fi considerată şi o reeditare a finalei competiţiei din 2009.

Urmărește
220 afișări
Imaginea articolului Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturi la CM din Brazilia

Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturi la CM din Brazilia (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Franţa şi-a dominat permanent adversara, până aproape de final. Cotată cu prima şansă la titlul mondial, după cele cucerite în 2001, 2005, 2007 şi 2009, Rusia a condus doar în primele minute, ulterior reuşind să mai egaleze o singură dată (12-12, min. 30). Rusoaicele au revenit însă pe final, apropiindu-se la un gol, 23-24 (min. 57). Însă Franţa a mai marcat încă o dată, stabilind scorul final, 25-23, după un meci spectaculos, în care echipa lui Olivier Krumbholz a răsturnat toate pronosticurile.

Tot miercuri, sunt programate partidele Angola-Danemarca, Croaţia-Norvegia şi Spania-Brazilia, câştigătoarele urmând a se alătura Franţei în semifinale. Acestea se vor juca vineri, iar finalele duminică, în ultima zi a CM din Brazilia.

Naţionala României a fost eliminată în optimi la această ediţie, după 27-28 cu reprezentativa Croaţiei.

Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competiţie la care au obţinut deja "biletele" Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) şi Brazilia (Pan-America).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici