Prima pagină » Sport » Campionatul European de polo masculin: România se bate cu Spania pentru calificarea în semifinale

Campionatul European de polo masculin: România se bate cu Spania pentru calificarea în semifinale

Partida se desfăşoară vineri, la Zagreb, în Croaţia.
Campionatul European de polo masculin: România se bate cu Spania pentru calificarea în semifinale
Petru Mazilu
12 ian. 2024, 09:12, Sport

România-Spania va începe la ora 17.30. Echipa care va învinge se va califica în semifinale unde ar putea întâlni Italia sau Muntenegru.

România a câştigat grupa D a Campionatului European având doar victorii în partidele cu Olanda, Slovacia şi Slovenia. Apoi, în primul tur eliminatoriu, poloiştii români au învins Georgia, scor 18-11.

Obiectivul României la competiţia din Croaţia a fost atins deja. Este vorba despre calificarea în sferturile competiţiei care asigură şi calificarea la campionatul mondial de polo.

La precedenta ediţie a campionatului european, românii s-au clasat pe locul 10. Cea mai bună performanţă a României este locul 4 obţinut la ediţiile din 1993 şi 2006.