- Home
- Sport
- BUCURESTI, (16.06.2019, 09:23)
- Alexandru Stanila
Campionatul European de tineret începe astăzi. România participă la turneul final după 21 de ani/ Lotul COMPLET al naţionalei
Campionatul European de tineret va începe duminică, două partide fiind programate la turneul final din Italia şi San Marino. România U21 debutează marţi, cu un meci împotriva Croaţiei.

Campionatul European de tineret începe astăzi. România participă la turneul final după 21 de ani
Primul meci de la Campionatul European se va disputa, duminică, de la ora 19:30, între Polonia şi Belgia. Partida va fi arbitrată de românul Istvan Kovacs. În celălalt duel al serii, de la 22:00, se vor confrunta Italia şi Spania. Toate partidele sunt transmise de TVR.
România U21 revine la un turneu final după o pauză de 21 de ani. Naţionala de tineret a fost repartizată în grupa C la Campionatul European, alături de Croaţia, Anglia şi Franţa. Primul meci al echipei naţionale conduse de Mirel Rădoi se va juca marţi, de la ora 19:30, contra Croaţiei, la Serravalle, în San Marino. Fiecare naţională va juca câte trei meciuri în grupe, în sistem fiecare cu fiecare. Câştigătoarele celor trei grupe şi ocupanta celui mai bun loc secund se vor califica în semifinale.
De altfel, Mirel Rădoi a anunţat că obiectivul pentru acest turneu final este calificarea în semifinale fie de pe primul loc în grupă, fie din postura celei mai bune poziţii secunde. Selecţionerul este încrezător după parcursul excelent al tinerilor jucători în preliminarii, care au terminat neînvinşi campania de calificare şi au primit doar patru goluri în 10 meciuri: "E realist obiectivul, pentru că avem o generaţie bună, iar istoria ne obligă. Dacă ne prezentăm atât de rar, va trebui să facem lucruri măreţe. Să nu uităm că noi şi Anglia am avut cea mai bună apărare în campania de calificare. Ne putem gândi la o semifinală, fie de pe primul loc, fie de pe locul 2. Important e să mergem la Olimpiadă", a declarat Mirel Rădoi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia şi San Marino:
Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo)
Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Vlad Dragomir (Perugia)
Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Grupele EURO 2019:
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia
Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe