Campionii Europei au revenit la Barcelona

Jucătorii şi antrenorul FC Barcelona, câştigători ai Ligii Campionilor, au ajuns, duminică, în capitala catalană, ei urmând să defileze pe străzile oraşului, informează AFP.

Urmărește
8 afișări

După ce au ajuns pe aeroportul El Prat, jucătorii s-au urcat direct într-un autocar în culorile clubului catalan pentru a merge în centrul Barcelonei.

Conform programului, echipa şi antrenorul Josep Guardiola vor defila începând cu ora locală 17.30 (18.30 - ora României) pe străzile din Barcelona la bordul unui autocar, aşa cum au făcut-o în urmă cu câteva zile când au sărbători titlul de campioană a Spaniei.

Fanii Barcei s-au aşezat deja în locurile strategice ale oraşulio pentru a-i vedea pe eroii lor şi trofeul Ligii Campionilor.

Sărbătoarea se va încheia pe Camp Nou, stadionul Barcei care poate primi circa 100.000 de persoane.

FC Barcelona a câştigat trofeul Ligii Campionilor, al patrulea din istoria clubului, după ce a învins, sâmbătă, pe Wembley, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia engleză Manchester United, în finala competiţiei. Golurile echipei spaniole au fost marcate de Pedro Rodriguez '27, Messi '54 şi Villa '69, în timp ce pentru formaţia Manchester United a punctat Rooney '34.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici