- Home
- Sport
- ORADEA, (31.03.2009, 16:02)
- Florin Ciucas , Florin Ciucas ,
Campionul Alexandru Lungu şi americanul Ron Sparks nu se mai bat la gala Local Kombat Oradea
Lupta dintre campionul orădean Alexandru Lungu şi americanul Ron Sparks, programată în data de 9 aprilie, în cadrul celei de-a 33-a ediţii a galei Local Kombat de la Oradea, nu va mai avea loc întrucât americanul a refuzat să semneze contractul pentru meci, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
26 afișări
“Luptătorul american a văzut luptele lui Alex pe youtube şi a zis că nu se bate cu el pentru că este prea puternic”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, Eduard Irimia, promotorul galei Local Kombat.
În locul sportivului american, Lungu se va bate cu Ruben Villareal din Hawai, luptător care are la activ 30 de meciuri în stilul artelor marţiale combinate şi experienţă în wrestling.
“Alex a mai fost în situaţia ca în ziua meciului să se trezească fără adversar pentru că acesta a refuzat să se prezinte la ring. Din această cauză, la gala de la Oradea îi vom aduce doi adversari, unul principal şi încă unul de rezervă, plătit, în cazul în care primul se răzgândeşte”, a spus Irimia.
Anunţată pentru data de 9 aprilie, Gala K1 de la Oradea a fost amânată cu trei zile.
“Evenimentul a fost decalat pentru că joi seara se vor juca sferturile de finală în cadrul cupei UEFA la fotbal şi nu am vrut să se suprapună peste gală. Nu vrem ca iubitorii sportului să trebuiască să aleagă între fotbal şi K1”, a declarat organizatorul.
Astfel, prima Gală K1 de la Oradea va avea loc în data de 12 aprilie, de la ora 21.00.
Pentru orădeni, capul de afiş va fi lupta dintre Alexandru Lungu şi Ruben Villareal, dar evenimentul mai are şi alte meciuri-vedetă, precum cea dintre Dzevad Poturak (Bosnia) şi Ayadin Yuksel (Turcia) sau Ionuţ Atodiresei şi David Douge (Franţa).
În cea de-a 33-a gală Local Kombat vor mai lupta Corneliu Rus contra Joachim Thomas (Franţa) şi Andrei Buda împotriva lui Ajaz Balgobind (Olanda). Adversarul lui Sebastian Ciobanu, cel care a ajuns până în finală la piramida de la Budapesta, va fi anunţat în săptămâna de dinaintea meciului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe