Prima pagină » Sport » Campionul olimpic la tir, Alin Moldoveanu, a fost desemnat sportivul anului 2012 la CS Dinamo

Campionul olimpic la tir, Alin Moldoveanu, a fost desemnat sportivul anului 2012 la CS Dinamo

Campionul olimpic la tir, Alin Moldoveanu, a fost desemnat sportivul anului 2012 al Clubului Sportiv Dinamo, el primind în acest sens o distincţie din partea ministrului Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa.
Campionul olimpic la tir, Alin Moldoveanu, a fost desemnat sportivul anului 2012 la CS Dinamo

La premierea care a avut loc, luni, la sediul MAI, au mai fost recompensaţi Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar (toate trei de la gimnastică), Corina Căprioriu şi antrenorul său Florin Bercean (judo), echipa de sabie formată din Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Gelu Zalomir şi antrenorul Mihai Covaliu, canotoarele Ioana Rotaru, Camelia Lupaşcu, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Viorica Susanu, Georgeta Andrunache şi Talida Gdoiu, precum şi antrenorul Mircea Roman.

La finalul festivităţii de premiere, Mircea Duşă a primit din partea CS Dinamo un tricou de la Jocurile Olimpice de la Londra pe care se aflau semnăturile tuturor sportivilor şi antrenorilor dinamovişti care au participat la competiţia din această vară.

„Desemnarea ca sportivul anului a fost ca un bonus, nu asta a fost ţinta”, a declarat Alin Moldoveanu.