Boca: Am renunţat la achiziţionarea lui Mircea Gheorghe
"Am discutat cu Mircea Gheorghe înainte de reunirea lotului şi în principiu ne înţelesesem. El s-a prezentat luni la reunirea lotului, însă a avut pretenţii salariale mai mari decât îi puteam noi oferi. Dat fiind că negocierile dintre noi au ajuns într-un punct mort, am renunţat la achiziţionarea lui Mircea Gheorghe", a spus Boca.
Oficialul ieşean a mai afirmat că nu se pune deocamdată problema ca vreun jucător să plece de la Poli Iaşi: "Am văzut că au apărut tot felul de informaţii în legătură cu Mijin şi Paruolo. Cei doi nu au ajuns la reunirea lotului, dar vor veni în cantonamentul de la Debrecen. Nu se pune problema să renunţăm la ei decât în situaţia în care aducem alţi jucători pe posturile lor. În ceea ce-l priveşte pe portarul Traian Marc, nu am ajuns încă la o concluzie. Încă mai discutăm. El şi-a încheiat contractul cu noi, însă, până la sfârşitul săptămânii, vedem dacă îşi va prelungi înţelegerea cu noi sau nu".
Referitor la capitolul achiziţii, Sorin Boca a mai precizat că mai mulţi jucători vor veni în probe în cantonamentul de la Debrecen. "E posibil ca în această săptămână să mai vină unul-doi jucători în probe. Suntem în discuţii cu nişte fotbalişti din ţară, dar deocamdată nu pot avansa niciun nume. Cert este că în cantonamentul de la Debrecen vor veni mai mulţi jucători în probe, atât din ţară, cât şi din străinătate", a declarat Boca.