Când exagerează şi când are dreptate Dan Petrescu

S-a creat, în ultimii doi ani, un duel spumos între Dan Petrescu şi presa sportivă. Nimeni nu a avut argumente să pună la îndoială valoarea profesională a „bursucului”. De când s-a întors în Liga 1, a crescut produsul, a adus-o pe CFR în poziţia de lider al provinciei, alături de UTA, cu cele şase titluri la activ. De asemenea, a adus echipe mari la Cluj, pe care le-a şi bătut, aducând onoare şi bani fotbalului românesc.

E limpede că, atunci când spune că Botoşani e cel mai puternic adversar pe care l-a avut vreodată sau că Floriana malteză presărată cu cetăţeni sud-americani ar fi totuna cu a juca împotriva lui Neymar, Coutinho şi Messi, este o amuzantă exagerare. De fapt, este o cale de a-şi conecta mental propria echipă la importanţa jocului, tocmai pentru a nu păţi precum Craiova la Tbilisi, de exemplu. Poate fi şi un soi de superstiţie. Probabil, supraestimarea publică a adversarului este şi o formă de a crea un uşor alibi în caz de eşec, specific antrenorilor. E adevărat, fără succes, de aici şi reacţiile analiştilor sportivi, după fiecare conferinţă de presă a antrenorului.

Dar dacă depăşim momentul de exagerare incontestabilă, vom descoperi un mare adevăr cu argumente multiple. „Ce merităm noi în plus, faţă de Dinamo Zagreb, Astana, Ferecvaros, Apoel Nicosia, Ludogoretz, Slavia Praga, Partizan Belgrad?”, ne întreabă Petrescu.

Citeşte continuarea pe narcisraducan.ro