Candido Costa a semnat un contract valabil un an cu Rapid
Fundaşul portughez Candido Alves Moreira da Costa a semnat un contract valabil un sezon cu opţiune de prelungire pe încă unul cu FC Rapid, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele grupării giuleştene, Dinu Gheorghe.
Preşedintele grupării Rapid Dinu Gheorghe (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Costa este un jucător care poate juca atât fundaş dreapta, cât şi mijlocaş dreapta. El a semnat un contract pe un an cu Rapid cu opţiune de prelungire pe încă unul. Cred că în această după-amiază va efectua şi primul antrenament sub comanda lui Şumudică", a afirmat Dinu Gheorghe.
În vârstă de 29 de ani, Candido Costa a fost format la echipele de juniori ale clubului Benfica, în cariera sa evoluând la formaţiile SC Salgueiros, FC Porto, Vitória Futebol Clube, Derby County şi Sporting Braga. Începând cu sezonul 2006-2007 el a jucat numai la Belenenses, echipă cu care a retrogradat din prima ligă portugheză la finalul ediţiei trecute de campionat.
Costa îl va înlocui în lotul echipei Rapid pe brazilianul Gustavo Veronesi, cel care la 24 august şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea giuleşteană după aproximativ două luni de la transfer.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO