Prima pagină » Sport » Fenerbahce a câştigat campionatul Turciei

Fenerbahce a câştigat campionatul Turciei

Formaţia Fenerbahce a câştigat campionatul Turciei, duminică, datorită golaverajului mai bun faţă de Trabzonspor (+50 faţă de +46), după victoria, scor 4-3, cu Sivasspor, duminică, în etapa a XXXIV-a, ultima.
Fenerbahce a câştigat campionatul Turciei
Mediafaxfoto
22 mai 2011, 23:15, Sport

Fenerbahce succede grupării Bursaspor, locul trei în acest sezon la 21 de puncte de primele două, şi câştigă al 18-lea titlu din istorie.

Clubul Fenerbahce a avut acelaşi număr de puncte, 82, ca Tabzonspor, echipa din urmă pierzând al doilea titlu consecutiv în ultima etapă.

Sezonul viitor, Fenerbahce şi Trabzonspor vor reprezenta Turcia în Liga Campionilor, Bursaspor, Gaziantepspor şi Beşiktaş, urmând să joace în Liga Europa.

Galatasaray, echipă ce a fost antrenată în acest sezon şi de Gheorghe Hagi şi la care joacă Bogdan Stancu, a încheiat pe locul 8, la 36 de puncte de campioană.